Începând cu 1998, Regele Charles III, prin intermediul fundației sale Mihai Eminescu Trust, a dus o luptă susținută pentru conservarea peisajului cultural și natural din satele tradiționale românești și cu precădere pentru readucerea la viață a reperelor satelor săsești din Transilvania.
Satele săsești din Transilvania au reprezentat mereu un caz special datorită vechimii și bogăției lor culturale, precum și din cauza emigrării în masă a populației săsești în Germania în anul 1990. Aceste sate, locuințe și hambare țărănești construite în jurul bisericilor fortificate, rămase aproape neschimbate din vremurile Evului Mediu, sunt situate în locuri de o frumusețe extraordinară. Dealurile și văile sunt bogate în floră și faună sălbatică, iar urșii, lupii și râșii cutreieră nestingeriti munții și pădurile de fag și stejar.
Pe lângă eforturile susținute ale fundației, o mână de oameni însuflețiți și-au unit eforturile și în câțiva ani au reușit să readucă în prezent o parte a strălucirii de altădată, pierdută undeva în destinul dramatic al locurilor. Prin proiecte ce au vizat o dezvoltare durabilă și autentică a zonei, acești oameni au reușit să obțină în ultimii ani recunoașterea importanței patrimoniului cultural din aceste colțuri de lume aproape uitate.
În prezent, această zonă este privită nu doar la nivel național, ci și la nivel european, ca o zonă prioritară pentru conservarea ecologiei încă funcționale și pentru studiile care pot fi întreprinse aici pentru a înțelege mecanismele prin care astfel de zone pot fi conservate sau restaurate în alte zone ale Europei.
Pe 6-7 aprilie, la mijloc de primăvară, te invităm într-un tur ghidat unic, un program boem, presărat cu momente speciale, ce te va încânta cu siguranță.
Dar hai să descoperi experiența unică pe care ți-o propunem timp de 2 zile!
– Vizită în Viscri și tur ghidat la biserica fortificată unde vei descoperi detalii fascinante despre viața sașilor de odinioară. Fermecătorul sat săsesc din Transilvania se numără printre cele mai căutate sate din Romania de către turișți. Devenit faimos după ce Regele Charles III și-a cumpărat aici o proprietate, în prezent, Viscri este listat în Patrimoniul Mondial UNESCO
– TEI TEEHAUS din Saschiz unde ești invitat într-o ceainărie amenajată într-o fostă bucătărie de vară și într-un șopron. Totul este o poveste în sine, pe care o poţi descoperi la o cafea, un ceai şi neapărat o plăcintă delicioasă, făcută în casă. De asemenea, poți să bei sau să cumperi pentru acasă sirop de lavandă sau gin de flori de soc. În afară de câteva beri englezeșți, toate băuturile sunt locale
– La Pivnița Bunicii în Saschiz poți gusta la propriu cultura Transilvaniei. Produsele de aici sunt realizate manual, cu dragoste, în loturi mici, cu ingrediente locale, folosind rețete de gătire lentă bazate pe tradiție. Noi ți-am pregătit o mica oprire în care vei avea ocazia să DEGUȘTI tot ceea ce găseșți mai bun în această locație
– La Meșendorf Cheese există o căsuță cu o bicicletă în gard. Aici se produce brânză maturată din lapte de Bălțată Românească. Șura e loc de brunch și degustare de brânză și lichior de nuci, iar viața la Meșendorf pare mai palpitantă decât la Bucureșți. Pe scurt, unul dintre locurile de unde nu ți-ai mai dori să pleci.
– Rezervația Breite, acel ecosistem unic în Europa, cu stejari seculari și plante pe cale de dispariție. Însoțiți de prietenul nostru ornitolog, vom afla multe dintre secretele florei și faunei specifice platoului. Prezentarea realizată de Cosmin reușește să fie de fiecare dată o adevărată încântare, iar informațiile îndelung documentate științific te vor fascina cu siguranță timp de 1 ora
– Undeva în Nocrich se realizează celebra ceramică săsească. O echipă veselă de cercetași, în colaborare cu autoritățile locale din comună, au dezvoltat în localitate un atelier de olărit în care se reinventează ceramica făcută în zonă în secolele XVI-XVII. Și pentru a ne testa îndemânarea în prelucrarea lutului, vom organiza un scurt atelier experimental în care fiecare dintre noi își va putea testa sub îndrumarea meșteșugarului olar, abilitățile încă nedescoperite
– Pe acoperișul multor biserici din Transilvania încă se mai află țigle din anii 1700. Meșteșugul țiglăriei este deopotrivă complex și ascuns. Nu este la îndemâna oricui să facă o învelitoare trainică. La Apoș, Asociația Monumentum a construit un atelier ce reînvie această tradiție aproape pierdută. Aici veți descoperi istoria și evoluția acoperitorilor transilvane.
– Turnul Slăninii din Stejărișu. Odinioară, sașii țineau slănina, cârnații și alte alimente chiar în bisericile fortificate pe care le-au ridicat în întreaga Transilvanie, iar de aici și denumirea de Turnul Slăninii purtată de unul dintre turnuri. Pe lângă faptul că vei descoperi această curiozitate, noi ți-am pregătit degustare de slănină și țuică săsească, bun prilej să iți răsfeți papilele gustative
– Alma Vii se află la capătul unui drum de tară, între dealuri acoperite de păduri, peisajul natural ce îl înconjoară, biserica fortificată și gospodăriile armonios aranjate formând o imagine pitorească. Însă ceea ce are Alma Vii mai de preț sunt oamenii: o comuniune de etnii și personalități diverse care conviețuiesc în bună înţelegere păstrând obiceiurile vieții autentice de la tară
– Prânz tradițional opțional într-o locație surpriză. Un turn de cetate ce te invită la un ospăț medieval strașnic
– În Cincu te așteaptă una dintre cele mai impunătoare biserici fortificate din Transilvania, dar și un răsfăț cu prăjituri de casă specifice locului, ceai și cafea, într-un loc al creației și valorilor autentice. Gazda tânără, primitoare și zâmbitoare țese cu migală fețe de pernă cu tematică săsească, așa că vei avea ocazia să descoperi câteva din tainele acestei meșteșug.
De toată această experientă unică te vei bucura sub îndrumarea călăuzei tale, Gabriela Androsiac, coordonatoarea proiectului “Senses of Romania”.
Costul acestei experiențe este de 850 lei/persoană în cameră dublă.
Grupul minim pentru această aventură este de 10 persoane!
În prețul aventurii sunt incluse:
• Cazare 1 noapte în cameră dublă intr-o casă de oaspeți săsească cu tradiție, curată și cochetă la care ne reîntoarcem tot timpul cu drag – Veseud 11
• 1x mic dejun
• Ghidajul și toate activitățile din program cu excepția activitatilor si biletelor de intrare specificate mai jos
• însoțitor de grup din partea “Senses of Romania”: Gabriela Androsiac
• Grup select și multă voie bună
Nu sunt incluse în prețul aventurii:
• Transportul – se realizează cu mașinile proprii. Se ajunge cu mașinile personale la punctul de întălnire din Viscri. Avem și câteva locuri disponibile în mașina ghidului pentru cei fară transport, urmând să împărțiți costul carburantului
• Masa opțională de prânz la Mesendorf 65 Chesee cu bucate tradiționale – aprox. 100 lei/pers
• Ceainaria Tei Teehaus – comanda a la carte ceai si prajituri
• Masa opțională de prânz la Alma Vii cu bucate tradiționale – aprox. 100 lei/pers
• Bilete de intrare în Bisericile Fortificate Viscri, Alma Vii și Cincu – aprox. 15 lei/pers fiecare dintre întrări
• Cina la Veseud 11 – 80 lei / persoană
Bine ați venit în călătoria noastră specială prin inima României!
“Senses of Romania” este un proiect inovator și captivant care își propune să dezvăluie frumusețea autentică și valorile profunde ale acestei țări. Într-o lume în care călătoriile devin tot mai comerciale, proiectul nostru aduce o abordare proaspătă, concentrându-se pe tradiții, comunități retrase și experiențe autentice.
Despre Noi
“Senses of Romania” este mai mult decât o călătorie – este o incursiune în istoria și cultura bogată a României. Ne propunem să conectăm călătorii pasionați cu comunități autentice, să descoperim locuri îndepărtate și să promovăm valorile locale. În parteneriat cu comunitățile locale, explorăm tradițiile păstrate cu grijă, meșteșugurile unice și poveștile locurilor uitate de timp.
Ce Ne Diferențiază
Perpetuarea tradițiilor Romaniei: Trecem dincolo de destinațiile turistice obișnuite și aducem în prim-plan comunități și tradiții autentice, contribuind la păstrarea identității culturale.
Experiențe Autentice: Fiecare călătorie cu “Senses of Romania” este o experiență personalizată, oferind posibilitatea de a interacționa cu localnicii, a participa la meșteșuguri tradiționale și a gusta deliciile locale.
Impact Durabil: Suntem dedicați susținerii dezvoltării durabile, asigurându-ne că fiecare călătorie aduce beneficii reale comunităților locale și contribuie la conservarea patrimoniului.
De ce “Senses of Romania”?
Vei descoperi România prin intermediul tuturor simțurilor! Urmareste-ne pentru a afla mai multe despre comunitățile pe care le susținem și pentru a te înscrie în călătorii de poveste. Fie că ești un călător entuziast în căutare de aventuri autentice sau un susținător al tradițiilor locale, “Senses of Romania” îți oferă oportunitatea de a te conecta cu valorile profunde ale acestei țări.
Alătură-te nouă în această călătorie inedită, unde fiecare simț este trezit la viață și fiecare pas dezvăluie o altă pagină din povestea României autentice. Să descoperim împreună frumusețea tradițiilor și comunităților retrase ale României.
“Senses of Romania” este marca inregistrata a proiectului “Fabrica De Aventura”.
——————————————————
Cateva dintre parerile turistilor care au calatorit alaturi de noi dar si momente surprinse pe parcursul aventurilor noastre trecute gasiti accesand urmatorul link:
https://www.fabricadeaventura.ro/testimoniale/
Pentru a fi la curent cu noutatile referitoare la circuitele pe care le pregatim, hai in comunitatea noastra:
https://www.facebook.com/fii.parte.din.poveste
Va asteptam si pe contul de Instagram al colegului nostru Florin Radu unde impartasim povesti despre destinatiile momentului:
https://www.instagram.com/florinradu.ro/
Hai sa cream impreuna cea mai mare comunitate activa de vacante din Romania! Invita-ti prietenii in grupul Vacante cu “de toate”!
https://www.facebook.com/groups/vacante.cu.de.toate
———————————————
INSCRIERE:
Înscrierile se pot face prin mesaj privat pe pagina Fabrica de Aventura:
https://www.facebook.com/fii.parte.din.poveste
…sau telefonic si Whats App la numărul +40761 896 881 (Gabriela) – preferabil
Fiind mai mereu plecati pe teren pot exista intervale mari de timp cand nu avem semnal telefonic cu toate ca nu tinem niciodata telefoanele inchise. Daca NU reusiti sa ne contactati telefonic, va rugam sa ne trimiteti solicitarea dumneavoastra astfel:
* lasati un mesaj pe WhatsApp pe numarul de telefon 0761 896 881
* lasati un mesaj pe pagina noastra de Facebook
* trimiteti un email la adresa: gabriela@fabricadeaventura.ro (neaparat lasati numarul de telefon in email).
Condiții de plata si rezervare:
Pentru confirmarea inscrierii trebuie platita intreaga suma de 850 lei.
Plata contractului se efectueaza in LEI.
In contractul cu turistul si in factura emisa veti gasi pe larg toate aceste detalii precum si toate conditiile contractuale.
————————————————
Proiectul Senses of Romania este derulat de:
Agentia Touroperatoare Wild Romania
(SC Adventure Unfiltered SRL)
București
Licență de turism: 1842/07.05.2019
CUI: 40850370
Nr. Reg: J40/4039/2019
Banca Transilvania