CONSTRUIM EXPERIENȚE CU ȘI DESPRE OAMENI!
HAI SĂ NE CUNOȘTI!





Descoperă oportunitățile care te așteaptă la
Fabrica de Aventură!
Suntem o echipă pasionată în căutare de noi colegi care să ni se alăture în această “călătorie” plină de aventură si experiențe unice.
Ce ne face speciali la Fabrica de Aventură?
Depășim banalul, îmbinând călătorii, care nu sunt doar despre locuri ci și despre oameni, cu experiențe exclusiviste și crearea de amintiri durabile. Angajamentul față de turiștii noștri pentru a le oferi cele mai bune servicii este fără egal și ne mândrim cu zâmbetele pe care le aducem pe chipurile lor. Standardul nostru este foarte sus și ne dorim ca toți cei care ni se alătură să fie la fel de exigenți cu ei înșiși și să se autoprovoace în fiecare zi să devină din ce în ce mai buni. Suntem pozitivi și ambițioși și ne place cu adevărat ceea ce facem, iar acest lucru este confirmat și de turiștii noștri.
Alături de noi vei avea parte de:
- Oportunitatea de a călători în lumea întreagă, alături de grupuri frumoase de turiști;
- Training on-the-job pentru a înțelege cât mai bine cum funcționează o agenție de turism profesionistă și pentru a te putea autodepăși;
- Posibilitatea de a lucra remote, de oriunde iți dorești (ne vom întâlni și față în față în funcție de priorități și conform unui program agreat în avans);
- O echipă energică, care te va susține în realizarea planurilor și ambițiilor tale;
- Oportunitatea de a iți extinde aria de expertiză, mai departe de competențele pe care le deții în momentul în care ni te alaturi;
- Remunerație competitivă, proportională cu efortul depus, implicarea și rezultatele tale.
Suntem o echipă în continuă dezvoltare, cu planuri mari și ambițioase. Fie că vei fi implicat în realizarea unor circuite externe în lumea largă sau vei explora România în lung și-n lat alaturi de turiștii noștri, că te vei alătura activităților de Marketing & Sales sau că vei dezvolta noi direcții de business, că vei ține legătură cu partenerii și furnizorii noștri sau vei fi principalul punct de contact pentru turiștii noștri, cu siguranță fiecare zi va fi o provocare!
Căutăm pe cineva care vrea să-și trăiască pasiunea.
Nu cerem experiență, nu cerem CV-uri sau certificate. Căutăm pe cineva care simte că locul lui / ei nu e oriunde, ci acolo unde pasiunea și dedicarea fac diferența. Cineva care niciodată nu și-a găsit cu adevărat locul și care vrea să creeze ceva special, autentic, care să conteze.
Căutăm un spirit matur emoțional și responsabil, care iubește să inspire, să conducă, să fie farul altora și să transforme fiecare experiență într-un moment memorabil. Cineva care oferă loialitate totală, care nu vânează colaborări multiple, ci dorește să fie parte dintr-o aventură care îi aparține.
Căutăm un coleg matur, independent, stabil financiar, cu timp și energie suficiente pentru a se dedica unui proiect provocator și total nou. Nu căutăm pe cineva care vrea rezultate imediate sau recompense rapide, ci pe cineva care înțelege valoarea răbdării, implicării și muncii susținute. Cineva care știe că rolul central în acest proiect se câștigă doar prin muncă, răbdare și dedicare.
Ce oferim este însă ceva mult mai rar: te vom forma, te vom învăța, te vom ajuta să crești și să te dezvolți alături de noi. Vei învăța tot ce e nevoie pentru a deveni un lider adevărat și pas cu pas, rezultatele vor începe să apară. Este un drum împreună, unde dedicarea și pasiunea sunt răsplătite prin experiențe reale și realizări palpabile.
Dacă ești dedicată, pasionată de experiențe autentice, gata să înveți și să crești într-un proiect care abia începe și simți că vrei să fii parte din ceva diferit, atunci poate ești tu.
- Atenția la detalii și abilitatea de a crea rapid legături cu oamenii pe care îi întâlnești;
- Ești pasionat/ă de crearea unor experiențe de neuitat;
- Înțelegi ce înseamnă să oferi servicii de cea mai înaltă calitate;
- Ai o atitudine pozitivă și reziliență ridicată în fața oricăror obstacole întâlnite;
- Înțelegi că dezvoltarea continuă e o necesitate și că pentru a avea succes nu e suficient doar să fii un ghid bun;
- Loialitatea și ești dispus/ă să te dedici unui singur proiect de turism;

